Merișorul, cunoscut și sub denumirea de lingonberry sau merișor mic, este fructul unei plante din familia Heath, Vaccinium subgenus Oxycoccus. Florile sunt roz intens și dispuse într-un racem. Gustul său este adesea descris ca fiind atât amar, cât și acru. Fructul este o boabe de culoare roșu aprins, acoperită cu piele, care crește pe o viță de vie joasă. În chineză, se numește „he mei”, care înseamnă boabe de macara, deoarece primii coloniști au descoperit că forma sa florii seamănă cu capul și ciocul unei macarale de nisip. Merișoarele au un gust dulce și acru unic, care este răcoritor.
În 1677, coloniile nord-americane i-au oferit regelui britanic Carol al II-lea cadouri cu produse native, inclusiv două butoaie mari de porumb indian, trei mii de cod și trei butoaie mari de merisoare. După o călătorie lungă, porumbul și peștele putreziseră, dar merișoarele au fost prezentate proaspete și intacte înaintea regelui, ducând astfel la faima merisoarelor. Nu numai că a fost un aliment nutritiv pentru nativii americani, ci a fost folosit și pentru vindecarea rănilor și s-a dovedit destul de eficient atunci când este aplicat pe rănile săgeților. Mai târziu, marinarii au descoperit că poate preveni scorbutul cauzat de deficiența de vitamine în timpul călătoriilor lungi, așa că adesea îl purtau cu ei.
Regiunile distribuite
Merișoarele sunt distribuite în principal în regiunile reci din emisfera nordică, cu soiuri sălbatice găsite în partea de nord-est a Chinei. Principalele zone de producție ale lumii sunt în Massachusetts, New Jersey, Oregon, Washington, Wisconsin, Columbia Britanică, Quebec, Chile și o mică parte din nord-estul Europei. SUA reprezintă 95% din producția mondială, Massachusetts fiind locul de naștere al merisoarelor. În Statele Unite, împreună cu strugurii Concord și afinele, merisoarele sunt cunoscute drept cele trei fructe tradiționale ale Americii de Nord.
Ca și afinele, merișoarele sunt arbuști veșnic verzi cu rezistență puternică la frig. În China, cresc doar în regiunile reci din nord-est și sunt una dintre specialitățile sale, cunoscute sub numele de „Ya Ge Da” sau „fasole roșie de nord”. Înfloresc din iunie până în iulie și dau fructe mici, rotunde, roșii în august. Plantele de merișor sălbatic sunt foarte scurte, înalte de numai 10-15 cm, cu frunze dure și groase. Boabele mature sunt roșii-sânge, plinuțe și ferme, cu un gust pur și o calitate stabilă, făcându-le sursa principală de merișoare domestice.
Merișoarele sălbatice din China cresc în locuri relativ reci, în general la altitudini de peste 700 de metri, unde temperatura poate ajunge la minus 40 de grade Celsius iarna. Sunt târâtoare și înrădăcinate în stratul de humus al ramurilor și frunzelor moarte, fără o sursă de apă sigură, bazându-se pe ploaia naturală și roua produsă de diferența mare de temperatură dintre zi și noapte pentru a-și hrăni rădăcinile. Merișoarele sălbatice trebuie culese manual, culegătorii mergând adânc în pădure pentru a face acest lucru.
Procesul de recoltare
Merișoarele încep să înflorească și să dea roade după aproximativ trei ani de creștere și pot fi recoltate timp de 50-70 ani. Spre deosebire de alte produse agricole, acestea cresc în mlaștini moi joase, cu fructe crescând pe vițe lungi care cresc de mult timp. Boabele sunt ascunse sub frunze, aproape de pământul umed, ceea ce le face dificil de recoltat. În vremuri mai vechi, fermierii recoltau manual merisoare, dar mai târziu, au fost introduse metode mecanice pentru a îmbunătăți eficiența. În anii 1960, fermierii au reformat în continuare procesul de recoltare și au descoperit că merișoarele puteau pluti în apă, ceea ce a condus la practica populară de a inunda câmpurile de merișoare și apoi de a culege merișoarele plutitoare, cunoscută sub numele de recoltare a apei.
|
|
|
Merișoarele proaspete sunt recoltate folosind o metodă de „culegere uscată”, în care se folosește o mașină de recoltat la scară mică, similară cu o mașină de tuns iarba, pentru a îndepărta boabele din viță de vie. Fructele sunt apoi transportate pe o bandă transportoare și depozitate. Pentru a proteja vița de vie, elicopterele sunt adesea folosite pentru a transporta merișoarele. În vremuri mai vechi, oamenii foloseau un instrument de „cules de fructe de pădure” pentru a culege manual merișor, care este încă folosit pentru recoltarea manuală la scară mică în Europa de Nord, Canada și nord-estul Chinei. Deoarece zonele de merișor sălbatic din nord-estul Chinei sunt relativ mici, majoritatea sunt încă culese manual pentru o mai bună protecție a plantelor sălbatice.
Nutrienții afinelor
Merișoarele sunt bogate în nutrienți, cu 88% conținut de apă și alți acizi organici, vitamina C, flavonoide, antociani, proantocianidine de tip A și alte substanțe cunoscute colectiv sub numele de fitochimice, care au diverse activități biologice.
(1) Proantocianidine de tip A
Structura moleculară unică a merișorului îi permite să intre în contact cu aglutinina externă a flagelilor bacteriilor, împiedicând bacteriile să se lege de receptorii celulari. Prin această inhibiție competitivă, merisoarele prezintă proprietăți eficiente de aderență antibacteriană.
(2) Antocianine
Merișoarele au un conținut ridicat de flavonoide care au un efect puternic de absorbție asupra razelor ultraviolete și a microundelor.
(3) Flavonoli
Flavonoidele din merisoare au multe activități biologice, inclusiv efecte antioxidante.
(4) Acizi fenolici
Merișoarele conțin 28 de tipuri de compuși fenolici, care au un efect semnificativ asupra inhibării creșterii bacteriilor și afectând direct metabolismul microbian.
(5) Fibre vegetale
Merișoarele au un conținut ridicat de fibre vegetale, ceea ce favorizează peristaltismul intestinal. Conținutul său de fibre este semnificativ mai mare decât cel de kiwi (29 g/kg) și, respectiv, de măr (13 g/kg), fiind de 1,4 și de 3 ori mai mare.
(6) În plus, merișoarele conțin și pectină, resveratrol, acid tanic, lignină și multe alte ingrediente care promovează sănătatea.